fila de jurnal - 21 decembrie 2009

. 21 decembrie 1989
. unul din importantele puncte ale starii de necesitate decretate in tara in urma evenimentelor de la Timisoara interzicea adunarea populatiei in grupuri mai mari de 5 persoane
. ora 14 am iesit din casa cu prietenul meu
. tinta? Centrul Bucurestiului
. am pornit-o pe jos


. dupa o criza alimentara mai severa decit crizele tuturor razboaielor lumii, pe strazi au aparut vinzatori de oua!
. ouale acestea nemaivazute in alimentari de ani de zile au format cozi lungi de zeci de persoane
. mi-au dat lacrimile iar prietenul meu pe un ton foarte serios le spunea celor care asteaptau oua fara ratie: ……stiti ca nu aveti voie sa va adunati in grupuri mai mari de 5 persoane?
. de la lacrimi teceam la ris


. intram in tutungerii si intrebam de fiecare data: aveti ROMANIA LIBERA?
. raspunsul invariabil era: NU!
. iar replica mea invariabila la fiecare tutungerie era: ROMANIA NU ESTE INCA LIBERA!


. si uite a sa o tineam in glume pina am ajuns in centrul orasului Bucuresti
. aici ne-a disparut cheful de glume si ne-am separat pentru ca aveam stiluri diferite de perceptie si de tatonare a evenimentelor

. el o tinea intr-una ca Bucurestiul va fi al doilea Tien an Men
. pentru generatiile tinere care nu au auzit de fenomenul Pietii Tien an Men:
. multimile de tineri chinezi adunati in aceasta piata pentru democratie si respectarea drepturilor omului in tara lor, au fost masacrate de comunistii vremii
. tinerii care faceau garduri vii in fata trenurilor ca sa le opreasca din mersul lor erau calcati de trenuri care treceau pestea trupurile lor ca si cind in fata lor nu ar fi fost nimic


. asadar am ajuns singura la Romarta Copiilor
. acolo tancuri cu miltiari de rang inalt blocau trecerea spre……?..........ce nu trebuia sa vemdem noi?..........
. magazinele crizei alimentare erau inchise iar vinzatoarele asteptau la usa ora inchiderii cu ochii pe cursul evenimentelor
. am intrebat-o pe una postata in fata magazinului:….. de cind sint astia aici?
. femeia s-a uitat la mine fara sa spuna nimic …..ii era frica sa vorbeasca
. am inteles-o si mi-am vazut de drum

. tancuri cu militari ocupau centrul bulevardului care ducea spre Piata Universitatii
. imi persista fiinta colosul de nezdruncinat: COMUNISMUL iar tancurile acestea vorbeau………CADE COMUNISMUL!
. asta intelegeam eu din limbajul lor si eram fericita!
. traiam o stare de fericire suprema

. dar nu vedeam oameni adunati pentru a striga JOS COMUNISMUL!

. vroiam sa vad curajul coborit in strada!

. cind am ajuns in spatele Universitatii am auzit venind de departe mii de voci care strigau lozinci anticomuniste
. aveam in fata ochilor INCREDIBILUL!

. BUCURESTIUL A IESIT IN STRADA!

. umpluta de fiori am inceput sa pling in hohote

. ma apropiam incet, incet de strigatele pe care le auzeam din ce in ce mai tare

. colosul de nezdruncinat: COMUNISMUL, iata-l in sfirsit clatinindu-se!

. am ajuns in mijlocul demostrantilor si am inceput sa strig o data cu ei: JOS COMUNISMUL! JOS COMUNISMUL! JOS COMUNISMUL!

. se urla, se huiduia, se fluiera…………

. am remarcat atunci ca piata era plina de studenti si majoritar intelectuali

. de aceea s-a strigat des: SA VINA MUNCITORII! SA VINA MUNCITORII! SA VINA MUNCITORII!
. s-a strigat pina la miezul noptii cind au sosit mitralierele cu munitie ai au inceput sa mature vietile celor din piata inchizindu-le gurile pentru totdeauna



. intunericul m-a gasit in Piata Universitatii
. oamenii au aprins luminari pe care le tineau in miini
. cocotata mereu pe cite ceva vedeam piata in intregul ei
. mai exact covorul urias de luminari aprinse in noapte care se pierdea in zare
. si vocile, miile de voci care strigau si huiduiau mai ales cind deaspura capetelor noastre treceau elicopterele puterii

. si mai era ceva…….se auzeau necontenit MITRALIERE DIN CARE SE TRAGEA
. si tot timpul am avut impresia ca in Piata Unirii, caci de acolo veneau sunetele, se duc lupte pe viata si pe moarte si asteptam sa ajunga si la noi mitralierele, si in mod straniu, pentru prima oara in viata mea am remarcat ca NU IMI ERA FRICA DE MOARTE1!



. umblam de colo, colo privind piata din toate perspectivele
. imagini si sunete creeau o atmosfera apocaliptica si imi tot spuneam ca a meritat sa traiesc 35 de ani cel mai acerb comunism ca sa ajung sa traiesc o asemnea zi!

. ma apropiam de oameni sa le spun ca vom invinge
. nimeni nu ma credea

. multi intelectuali aveau linga ei copiii mici, de virste uimitor de fragede
. copii de 5 ani si ceva mai maricei
. tineau si ei luminari aprise in miini linga parintii lor
. erau atit frumosi la lumina lor……..
. si mi-am zis: ce curaj, sa vii cu copii atit de mici in aceasta apocalipsa…….

. ma apropiam evident si de cordoanele de soldati cu armele de foc pe umeri, care blocau trecerile spre strazile inguste
. fiecare cordon era insotit de cite un superior al armatei, un adult impozant care intimida numai prin prezenta lui


. soldatii erau injurati, jigniti in cuvinte grele, scuipati de unii protestatari iar ei erau obligati sa stea drepti, nemiscati in fata urii ce se revarsa asupra lor
. unii protestatari puneu intrebari dar in mod invariabil nu venea nici un raspuns
. eu am pus o singura intrebare catre soldati: AVETI TARIA SA TRAGETI IN NOI?
. si atunci pentru prima oara un soldat a vorbit: NU AVEM MUNITIE!
. superiorul l-a admonestat pe soldat si mi s-a facut mila de el

. am plecat de linga ei staruindu-mi in minte cuvintele lui: NU AVEM MUNITIE!
. cum adica?
. voi stati aici doar ca sa ne intimidati?


. in jurul orei 21 au aparut in fata Universitatii 2 camioane pline ochi cu soladti cu arme de foc pe umar
. multimea infuriata inceput sa huiduie
. altii strigau: ARMATA E CU NOI! ARMATA E CU NOI! ARMATA E CU NOI!



. dupa ce oamenii s-au obisnuit si cu aceasta prezenta amenintatoare linga ei m-am apropiat de un camioan si am intrebat soldatii: AVETI TARIA SA TRAGETI IN NOI?
. era o zarva indescriptibila si soldatii nu imi auzeau intrebarea
. ceeee?...........

. atunci am urlat: AVETI TARIA SA TRAGETI IN NOI?
. un soldat a urlat si el ca sa-l aud bine de tot: NU AVEM MUNITIE!

. si din nou m-am intrebat: cum adica?
. si atunci de ce ati mai venit aici?

. cind din cerul negru brazdat de liniile rosii ale trasoarelor ploua cu gloante, lumea fugea de minca pamintul sa se lipeasca de zidurile universitatii si sa ase aseze pe vine cu miinile pe cap

. numai eu si soldatii ramineam in mijlocul drumului neclintiti
. la unul dintre valurile de gloante, cind priveam senina cerul din care curgeau gloantele, un securist a alergat la mine, m-a tras de gulerul hainei si a strigat: ce? vrei sa mori impuscata?
. si m-a tras cu forta la zidul Universitatii


. cu toata atmosfera incinsa a Pietii Universitatii ma patrunsese teribil frigul si in jurul orei 23 am decis sa parasesc locul ce avea sa devina o ora mai tirziu scena mortii
……………….


. la 20 de ani dupa acele momente am inca ferma convingere ca soldatii cu care am vorbit NU AVEAU MUNITIE si atunci generalul Milea de ce a murit
pentru ca este limpede ca el a trimis in scena revoltelor soldati fara munitie?
. nu cumva cei care au tras in general au fost cei ce urmau sa puna mina pe putere pentru ca EL era singrul martor al celui care a comandat moartea romanilor din mitraliere de romani? …….

. ziarele libere de mai tirziu au scris ca a doua zi 22 decembrie 1989 muncitorii bucuresteni s-au dus la serviciu si de acolo au fost scosi de securistii intreprinderilor, incolonati si adusi acolo de unde dictatorul avea sa ia elicopterul salvator pentru moment
. si cred cele scrise pentru ca mama pensionata fiind, mi-a povestit cum a intrat si ea intr-o coloana de muncitori care veneau de la Policolor
. toate strazile Bucurestiului erau impinzite de muncitori care veneau din toate partile nu in Piata Universitatii unde se varsase singele celor din noapte ci in fata CC-ului.

……………………………